[România] Tdh donează materiale de protecție împotriva Covid19 către patru centre de educație și detenție din România

08 Mai 2020

În contextul COVID 19, Fundația Terre des hommes Romania a donat materiale igienico-sanitare în valoare de câte 1.000 de franci elvețieni pentru Centrele  de Educație de la Buziaș și Targu Ocna și Centrele de Detenție de la Craiova și Tichilești, toate implicate în proiectul PRECISION (Promote Rehabilitation, Empowerment of Children and Support for Youth Offenders). Acesta susține reabilitarea minorilor și tinerilor privați de libertate.

Materialele sunt destinate personalului, care va fi astfel în măsură să protejeze  copiii și tinerii din cadrul celor patru centre de o potențială infectare cu COVID 19 . Donația a fost realizată după ce Fundația s-a interesat la conducerea celor patru centre în privința tipului și cantității de materiale necesare. Astfel au fost achiziționate și trimise 1200 de măști chirurgicale de unică folosință cu protecție impotriva microbilor și bacteriilor, 1300 de mănuși, 20 de combinezoane de protecție din fibră polipropilena și 100 de capeline din material nețesut. Cele patru centre nu primiseră un astfel de sprijin de la stat.

Terre des hommes implementează de la începutul anului 2020, proiectul PRECISION, finanțat de Fundația Medicor, pentru a le reda o șansă în viață minorilor și tinerilor privați de libertate.

Dacă doriți să donați pentru a asigura și pe viitor necesarul de protecție acestor centre, dar și altor categorii de copii vulnerabili, vă invităm să donați prin intermediul platformei RoHelp aici, la acest link . Donațiile se pot realiza direct cu cardul sau prin transfer bancar. Vă mulțumim !

Topic(s): 
TDH program this relates to:  Child justice

Proiectul este finanţat de: